Autocontrolul si Autocontrolul Mental®
January 17th, 2012 by admin
Autocontrolul este o metoda originala a domnului Profesor Dr. Dan Seracu, particularizata pentru nevoile specifice, cultura si credinta poporului roman. Este o meditatie ce imbina formele de relaxare preluate din Qi Qong‑ul chinezesc si tehnicile Yoga, dar, in principal, isi are radacinile in tehnicile de „Mind Control“ create de José de Silva. A se citi corect: „isi are radacinile“, adica este inspirata din acestea si doar atat. Autocontrolul nu este nici pe departe o preluare a ad-literam a tehnicilor lui de Silva, ci este o tehnica individuala elaborata cu multa truda de domnul prof. dr. Dan Seracu; de asemenea, unele elemente de baza sunt prelucrate din elemente specifice isihasmului sau din tehnicile de energie universala si radiestezice.
Autocontrolul Mental® este o tehnica unica, cu un caracter unicist, de sine statator, pornind de la Autocontrolul creat de Dl. Prof. Dan Seracu si adaugand elemente specifice unor arte milenare, am cautat sa creez o forma de meditatie accesibila publicului larg, cred eu, usor de accesat si cu putere de patrundere in cele mai tainice si „exclusiviste” tehnici de meditatie, dar reducand la maximum riscurile existente in trecerea de la o vibratie Alfa, la starea de constient. De exemplu, în Yoga este de-a dreptul periculos să revii brusc din meditaţie; în tehnica Autocontrolului Mental® se intra doar in domeniul Alfa, denumit astfel după numele undelor cerebrale activate în mod conştient, fiind astfel evitat orice pericol. De asemenea, au fost diminuate la maxim condiţiile restrictive (ca de exemplu o anumită alimentaţie) şi se ofera o comoditate maximă, salutară chiar, în epoca aceasta stresantă în care trăim. Tocmai de aceea nu vei găsi poziţii care mai de care mai complicate, ca de exemplu asanale din Yoga; aşadar recomandarea mea este să te aşezi cat mai comod într-un fotoliu sau să îţi alegi poziţia care îţi tihneşte cel mai bine.
Este bine de stiut ca Autocontrolul Mental® nu este o religie, ci, mai degraba, as putea spune ca este o arta, arta de a trai, vibrand in armonie cu intreg Universul. Ce poate fi mai frumos, decat sa simti ca esti o mica parte din acest mare Univers, ca ai venit AICI si ACUM, pe acest Pamant, creat dupa Chipul si Asemanarea Domnului, cu o Misiune si ca ai totul pentru a face tot ceea ce iti doresti. In tine sta Solutia vindecarii, TU prin propriile tale ganduri iti Creezi Propriul Tau Viitor.