Structura psihicului uman

December 17th, 2008 by admin

Sistemul psihic uman este format din trei stări principale: inconstient, subconstient si constient.
Inconştientul numit şi psihicul primar sau “de profunzime” este format din totalitatea fenomenelor psihice latente, care scapă conştiinţei. Fenomenele inconştiente se manifestă la copil în primul an de viaţă, iar la adult, în stare de somn, somnambulie, hipnoză, transă, sau de beţie gravă. Conţinutul vieţii psihice inconştiente îi formează reflexele, instinctele, impulsurile etc.
Se poate vorbi de un inconştient static, care constituie sursa din care se formează psihicul conştient, în cazul copilului mic, de unde şi denumirea de psihic primar. Există şi un inconştient activ sau dinamic datorită căruia omul creează. El se manifestă sub formă de transă creatoare, în care apare inspiraţia.
Subconştientul, numit preconştient sau postconştient, formează zona de tranziţie dintre inconştient şi conştient cuprinzând acele fenomene psihice care, fie că au fost cândva conştiente, postconştient, fie că vor deveni conştiente, preconştient. Ribot numeşte subconştientul “conştiinţa stinsă” sau “conştiinţa latentă”. El îndeplineşte de fapt, funcţia de rezervă sau “cămară” a conştientului, în care sunt stocate acele elemente cu care conştiinţa nu operează, dar la care poate apela la nevoie.
Conştientul sau zona clară a psihicului uman, este formată de acele fenomene psihice de care ne dăm seama. Aşa realizăm ceea ce se petrece în noi şi cu noi, conştiinţa de sine, dar ne dăm seama de ceea ce se petrece şi dincolo de noi, conştiinţa de lume. Datorită conştientului, noi realizăm o adaptare corectă la mediu, având un comportament adecvat.
Buna funcţionare a sistemului psihic e condiţionată de interacţiunea elementelor sale componente. Sistemul psihic este un sistem de autoreglare. Autoreglarea este determinată de conştiinţă, care exercită un determinism sui-generis. Unii autori interpretează conştiinta static sau topic, comparabilă cu câmpul vizual, ce dispune de zone centrale şi zone periferice. Alţii aduc o viziune dinamică, în care Eul operează transformări ca un sculptor în piatră. Există puncte de vedere constructiviste, în care conştiinţa apare ca o construcţie sistematică, în continuă mişcare.
În concluzie, conştiinta este o formă supremă de organizare psihică, prin care se realizează integrarea subiectiv-activă a tuturor fenomenelor vieţii psihice şi care facilitează raportarea continuă a individului la mediu. Conştiinţa are mai multe funcţii printre care enumerăm:
– funcţia informaţional-cognitivă – descifrarea, înţelegerea şi interpretarea unui nou obiect, fenomen sau eveniment întâlnit;
– funcţia finalistă – urmărirea calităţii, clarităţii şi atingerii unor scopuri;
– funcţia anticipativ-predictivă – anticiparea rezultatului acţiunilor;
– funcţia regulatoare – organizarea mintală a activităţii;
– funcţia creativ-proiectivă – reflectarea realităţii de sine în scopul de a o modifica, schimba, adapta nevoilor sale.
Şi, în sfârşit, sistemul psihic face parte din categoria sistemelor hipercomplexe, având o dublă deschidere spre interior şi spre exterior, precum şi o dinamică proprie, care-i asigură dezvoltarea. Hipercomplexitatea îi vine şi de la faptul că, la rândul lui, este format dintr-o serie de subsisteme. Acestea sunt procesele de cunoaştere, procesele afective, voinţa.
Prin ramurile sale aplicative psihologia şi-a demonstrat nu numai caracterul ştiinţific, ci şi eficienţa economică şi socială, căci “peste tot unde intervine factorul uman – şi acest domeniu nu e deloc restrâns – are şi psihologia un cuvânt de spus” (Al. Roşca 1974). Dar ca să poată spune cu autoritate şi succes ea trebuie însuşită temeinic, de către cei ce o aplică, prin mii de ore de activitate clinică, unde experimentul înlocuieşte locul teoriei.

Next Entries »